PROBLEMA

Știați că doar 3% din proiectele Primăriei București au fost puse în dezbatere publică? Nu este un fenomen izolat, ci mai degrabă un mod de operare pentru autoritățile care au în grijă un buget anual de peste un miliard de euro. Banii sunt publici însă proiectul de buget nu este dezbătut ca atare. În plus, autoritățile împiedică frecvent accesul cetățenilor la ședințele Consiliului General și le interzic acestora să ia cuvântul. Opacitate, lipsă de transparență, refuzul dialogului. Lista carențelor din Primăria Capitalei poate continua. Însă în timp ce locuitorii orașului fac aceste constatări neplăcute, Primăria se ocupă de proiecte controversate: firme proprii care pot primi lucrări fără licitație, spectacole și concursuri pestrițe care înghit zeci de milioane de euro pe an. Proiectele majore de investiții lipsesc sau întârzie.

SOLUŢIA
Campania Nu Aștepta SuperEroi (NASE) propune un plan de monitorizare a Primăriei București care să ducă la redeschiderea instituției către cetățeni. În mare, această campanie vrea să pună presiune până când Primăria va accepta să dezbată public actele normative la care lucrează și să garanteze atât accesul, cât și luarea cuvântului la ședințele Consiliului General. În detaliu, planul de acțiune include:

  • Monitorizarea activității Primăriei și a Consiliului General în raport cu problemele orașului, în special în domeniile social și mobilitate urbană
  • Participare și luări de poziție la ședințele Primăriei și ale Consiliului
  • Producerea unui raport de activitate la jumătatea mandatului Primarului General și al Consiliului General – pe baza datelor referitoare la transparență, indici de corupție și acțiuni concrete pentru rezolvare unor probleme reale
  • Organizarea unei campanii de advocacy pentru transparență și respectarea legii – cu implicarea mass-media, acțiuni în instanță și mobilizarea cetățenilor
  • Creșterea numărului de cetățeni care cunosc și susțin campania.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cetățenii, grupurile de cetățeni și organizațiile din București interesate de o guvernare locală participativă și transparentă. Vor beneficia de acest proiect toți cei care doresc să-și poată spune opinia cu privire la deciziile luate de Primăria Generală a Capitalei.

DESPRE NOI
CeRe sprijină implicarea cetăţenilor la nivelul tuturor domeniilor de interes public din comunitate. Organizaţia susţine crearea de grupuri civice prin asigurarea de consultanţă gratuită, la cerere, specifică şi de lungă durată. Peste 60 de mii de oameni au fost mobilizaţi în campanii civice locale şi peste 1,7 milioane au fost informaţi cu privire la importanţa participării publice.

Categories: Proiecte