PROBLEMA
Statisticile privind România sunt grăitoare: peste 20 000 de cazuri de violenţă în familie au fost raportate în 2017, din care mai mult de 3 sferturi au ca victime femeile. Acestea sunt doar cazurile înregistrate de Poliţie. Dar nicio statistică nu reuşeşte să cuprindă suferinţa tăcută pe care multe femei o îndură în cadrul unor relaţii abuzive. Educaţia deficitară pentru viaţa de cuplu, mentalitatea patriarhală, ciclul clasic al violenţei, toleranţa socială, autoblamarea, degradarea stimei de sine, dependenţa materială sau emoţională a victimei faţă de agresor fac ca fapte intolerabile să fie tăinuite şi rareori pedepsite.

Cum pot fi ajutate victimele violenţei domestice să iasă din ceea ce pentru multe dintre ele reprezintă chingi de multe ori fizice, dar mai ales psihologice? Serviciile sociale publice sau private sunt insuficiente ca număr şi calitate faţă de solicitări şi nevoi. Mai mult decât atât, prevenţia şi intervenţia specializată pe care acestea o oferă, deși ajută, nu sunt suficiente. De asemenea, în spaţiul public ajung doar ştiri despre femei victime neajutorate şi izolate versus agresori de nestăpânit care comit acte grave, deseori rămase necondamnate nici de lege, nici de oprobriul public. Proiectul CO(î)NVING propune o abordare diferită.

SOLUŢIA
Prin acest proiect, Asociația Pas Alternativ va crea un cadru nonformal în care femei ieşite sau încă aflate în relaţii abuzive să se poată întâlni periodic, să împărtăşească reciproc experienţele prin care trec şi au trecut. În acest mod vor putea să găsească sprijinul, îndrumarea şi ajutorul de care au nevoie, atât pe plan emoţional, cât şi material şi fizic. Un grup de sprijin moderat de facilitatoare este veriga lipsă în parcursul victimei de la autoritatea publică la care poate apela până la serviciile specializate (consiliere, adăpost). Facilitatoarele sunt persoane s-au confruntat cu violenţa domestică, au integrat-o şi sunt suficient de detaşate ca acum să ştie cum să ofere informaţii relevante, să abordeze cazul, să determine şi să susţină schimbarea de care are nevoie femeia victimă. Existenţa unui cadru mai puţin oficial, nonformal, în care se pot întâlni femei cu experienţe de viaţă similare, sub semnul confidentialităţii şi a anonimatului, poate fi punctul de sprijin de care este nevoie pentru a declanşa procesul sensibil de rupere a dependenţei psiho-afective şi materiale de abuzator. În plus, Pas Alternativ dorește să schimbe abordarea privind violenţa domestică în spaţiul public. Mesajele încurajatoare transmise de învingătoarele din proiect reprezintă imboldul de care multe victime au nevoie pentru a căpăta curajul să se salveze atât pe sine, cât și pe copiii lor.

DESPRE NOI
Organizația Pas Alternativ a fost înființată în 2003 de către specialiștii Centrului de consiliere și adăpost pentru victimele violenței. Celor 13 membri fondatori li s- au alăturat și alți profesioniști, precum și foști beneficiari. De la constituire până astăzi organizația a oferit neîntrerupt servicii de consiliere psihologică și juridică pentru victimele violenței. Pas Alternativ este membră a Rețelei Naționale contra Violenței Împotriva Femeii și a Romanian Women’s Lobby.
Categories: Proiecte